Cine este partenerul călătoriei?
Compania Become Your Power a fost înființată în Aprilie 2023, cu scopul de a ajuta oamenii să își conștientizeze propriile abilități, cunoștințe și resurse, să și le dezvolte, să și le antreneze, să și le integreze, ca apoi să devină parte din identitatea lor.
Care este viziunea noastră?
Crezul nostru este că fiecare dintre noi are super-puteri, unele cunoscute și recunoscute, altele nebănuite sau uitate. Poate e vorba despre claritate și concizie, poate e vorba despre comunicare și interacțiune, poate e vorba despre susținere și deschidere, despre curiozitate și ascultare, despre etică și profesionalism, despre performanță și meritocrație, despre asertivitate și respect, despre independență și rezultate, despre încredere și siguranță, despre creștere și dezvoltare. Sau despre ceva ce încă nu știi că ai…
Dar odată ce reușești să te conectezi cu aceste resurse interne proprii și să le activezi, folosindu-le în tot ceea ce faci, vei manifesta super-puterile într-o manieră care va atrage în jurul tău lucrurile pe care le dorești să ți se întâmple. Fie că ai nevoie de o schimbare de paradigmă, de o recadrare a problemelor, de o tranziție înspre ceva diferit, de un progres pe o traiectorie deja stabilită, sau de introducerea unor elemente de noutate în obiceiurile și viața de zi cu zi.
Care este misiunea noastră?
Te ajutăm să afli care îți sunt super-puterile și să devii una cu acestea, identificând ceea ce iubești să faci cu CERTITUDINE și folosindu-le în tot ceea ce faci, ca să faci ceea ce iubești cu ENTUZIASM!
Care sunt valorile companiei?
- Curiozitate. Suntem pregătiți și dornici să aflăm împreună care îți sunt super-puterile.
- Încredere. Avem certitudinea că fiecare este înzestrat cu abilități ce pot deveni super-puteri.
- Simplitate. Credem că odată ce îți cunoști super-puterile, vei ști și ce să faci cu ele.
- Determinare. Facem pași mici și siguri în fiecare sesiune, înspre îndeplinirea obiectivelor.
- Susținere. Lucrăm împreună să aducem schimbarea de perspectivă, pentru a deschide noi drumuri.
Cine te însoțește?
Catalina Dabija este Mindset & Career Coach si este fondatoarea companiei Become Your Power. Catalina are o experiență de 7 ani în cadrul celor mai importante 5 firme de consultanță la nivel global, dintr-un total de 15 ani de expunere în mediul corporativ. Ea a ocupat diverse roluri de management și execuție, în domeniul managementului de echipe și de proiecte, analizei de specificații, dar și proiectării și optimizării proceselor, cu precădere în industria bancară și IT. A creat și dezvoltat o echipă de tineri consultanți la angajatorul său, Deloitte, unde deține o poziție de Manager Senior.
“Îmi place să combin cei 15 ani de experiență corporativă cu pasiunea mea de a înțelege oamenii și ce-i face să funcționeze în modul în care o fac, utilizând ceea ce descopăr în modul în care lucrez cu clienții mei, în modul în care îmi ajut colegii să crească și în modul în care îmi educ copilul.”
Pe parcursul experienței sale în mediul corporativ, ea a organizat, pregătit și livrat peste 10 traininguri către circa 200 de participanți, adresând diverse teme precum Managementul de Proiect, Storytelling, Design Thinking, Cum să susții prezentări, Cum să oferi feedback, Metodologia Agile & Lean Six Sigma. Face parte din echipa internă de coaching din cadrul Deloitte, creată cu scopul de a susține adoptarea coachingului la o scară mai largă în cadrul companiei.
“Coaching-ul a venit ca o curiozitate și o dorință naturală, odată ce am avut șansa de a-mi crea propria echipă și m-am găsit întrebându-mă care ar fi cea mai bună metodă de a-i motiva. Iar răspunsul a venit simplu: trebuia doar să-i întreb ce vor, ce au nevoie, ce îngrijorări au, iar apoi să le adresez.”
Ea îi ghidează pe cei care doresc și sunt dispuși să lucreze la ei înșiși, ca să-și găsească și să-și construiască propriul drum, la nivel personal și profesional. Face asta aducând claritate, structură, întrebări care provoacă gândirea, curiozitate și tehnici disruptive pentru a stimula creativitatea clienților. Scopul său în viață este de a ajuta pe ceilalți să își depășească obstacolele și își să descopere adevărata lor identitate, dincolo de frici și rețineri.
Cum am ajuns aici?
Am a început școala de Business Coaching în Februarie 2022, prin programul PwC “Busines Coaching Diploma” (BCD).
Am finalizat cursurile cu cele 150+ ore de formare în Iunie 2022, iar în Iulie 2022 am dat examenul de certificare și am absolvit programul BCD, recunoscut internațional ca program ACSTH (Approved Coach Specific Training Hours) de către ICF (International Coaching Federation).
M-am înscris la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Titu Maiorescu în Octombrie 2022.
Am început școala de Coaching pe Carieră în Octombrie 2022, prin programul celor de la CareerShift.
Am finalizat cursurile cu cele 20+ ore de formare în Decembrie 2022, iar în Ianuarie 2023 am finalizat procesul de absolvire al programului Career Coaching Certification, acreditat cu 20 CCE (Continuous Coaching Education) de către ICF.
Am susținut sesiuni cu clienții începând din Martie 2022, încă din timpul școlii de coaching, funcționând drept Coach Intern pentru colegii din propria companie, dar și Coach Extern, pentru clienții individuali, care mi-au solicitat ajutorul.
Am înființat compania Become Your Power SRL în Aprilie 2023, concentrându-mă asupra serviciilor de coaching pe care le ofer la acest moment. Am drept obiectiv de viitor să adaug și servicii de training, respectiv de psihoterapie, după finalizarea Facultății de Psihologie și a formărilor aferente, cu obținerea dreptului de liberă practică de la Colegiul Psihologilor din Romania. Continui să ofer ajutor din perspectiva de Mindset & Career Coach, clienților care doresc să își schimbe mindset-ul sau au nevoie de suport cu o tranziție sau un progres, în viața profesională și personală.
Am obținut certificarea de nivel ACC (Associated Certified Coach) de la ICF în Septembrie 2023, în baza susținerii examenului de certificare, evaluării unei sesiuni de coaching înregistrată cu un client și a efectuării a peste 100 de ore de coaching cu clienții. Sunt astfel unul dintre cei 26.500 de deținători ai acestei certificări la nivel global, conform statisticilor ICF din August 2023.
Certificări
Certificare de nivel Avansat în cadrul ICF (International Coaching Federation)
Certificare de Practicant in cadrul ICF (International Coaching Federation), prin program de tip ACSTH
Certificare de Practicant in cadrul EMCC (European Mentoring & Coaching Council), prin program de tip EQA
Certificare de Coaching pe Cariera ca CCE (Continuous Coaching Education ICF), prin programul Career Shift
- Membru ICF
- Lean Six Sigma Black Belt, prin program intern HP
- PSM I Agile Scrum, prin Scrum.org
Arii de expertiză
Navigarea în mediul corporativ
Managementul echipelor și proiectelor
Dezvoltarea de carieră
Ascultare activă prin Coaching
Vorbitul limbajului IT & Business
